Ar putea fi o aplicație revoluționară: îți pune diagnosticul doar pe baza tusei

de: Ozana Mazilu
22 07. 2020

Până vom avea un vaccin împotriva Sars-CoV-2, putem să ne testăm, să ne protejăm și să apelăm la noile tehnologii. Acum, bolnavul de COVID-19 ar putea fi depistat după sunetul tusei, printr-o aplicație.

O aplicație care folosește inteligența artificială promite să identifice persoanele infecate după sunetul din tusea lor. Oamenii de știință din Mexic, Statele Unite, Spania și Italia, conduși de o echipă de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), dezvoltă o bază de date cu mii de sunete de tuse de la persoane de toate vârstele, cu și fără Covid-19, conform Economica.net.

Astfel, cercetătorii au realizat un algoritm cu AI care analizează aceste sunete și este capabil să distingă anumite sunete din tusea persoanelor infectate.

Rezultatele au arătat diferențe semnificative între tusea persoanelor care aveau virusul, față de cele care nu au fost infectate. Starea pacientului poate fi astfel identificată în 15 secunde. Sunt unde pe care urechea umană nu le-ar putea percepe și identifica la fel de ușor, dar inteligența artificială poate face acest lucru cu o precizie ridicată, indică aceeași sursă.

Detectorul de tuse va fi disponibil într-o aplicaţie chiar pe telefon.

Nu e singura aplicație creată pentru noul virus

În patru regiuni din Italia a fost lansată aplicația Immuni. Aceasta va permite autorităților să urmărească mai ușor contactele potențial bolnave în cazul izbucnirii unui al doilea val de coronavirus.

Aplicația Immnuni folosește un API de urmărie a contactelor dezvoltat de Apple și Google. Prin intermediul conectivității Bluetooth, aplicația de pe telefonul a două persoane care se întâlnesc va face schimb de niște coduri, ca să țină o evidență asupra faptului că v-ați aflat în apropiere unul de altul.

Dacă cineva ajunge să fie testat pozitiv pentru infecția cu Covid-19, statutul său de bolnav va fi introdus în Immuni, iar toți cei cu care a intra în contact vor fi notificați să intre în izolare și, dacă este posibil, să se verifice de o potențială infecție.